miercuri, 9 ianuarie 2013

The Mob Doctor – 1×12 “Resurrection”

Ne apropiem de finalul serialului și parcă din-adins episoadele sunt tot mai bune. Atât în lumea periculoasă a mafiei, cât și în spital se petrec lucruri interesante. Olivia pare să fi semnat un armistițiu cu Grace căci nu mai este la fel de nesuferită ca la început și cele două colege încep să se împace mai bine. Din păcate nu avem parte de chipul frumușel al lui Franco în acest episod, iar Nate probabil colectează banii pentru Constantine de nu a apărut nici el.
La spital ajunge un cuplu, Stuart și Bethany, care așteaptă un copil. Stuart a leșinat chiar în momentul în care erau la un curs pentru părinți și învățau cum să aibă grijă de copilul care trebuie să apară în viața lor. Deși îl resuscitează și încearcă tot ce se poate face, Stuart moare… sau cel puțin aparent căci bietul Lazăr „învie” sub ochii soției și ale medicilor. După multe investigații medicale inutile, își dau seama că bărbatul fusese intoxicat de la niște medicamente pe bază de plante care i-au provocat aritmii și o stare instabilă. Ca să fie scenariul complet, Bethany naște un bebeluș sănătos, iar la finalul episodului mama, copilul și Lazăr pleacă fericiți spre casă.

Cel de-al doilea caz medical este Chloe, iubita lui Al Trapani. Deși se plânge de o gripă care o ținuse în pat câteva săptămâni, simptomele specifice acestei afecțiuni lipsesc cu desăvârșire. Dacă inițial Grace și Brett cred că problema sunt implanturile cu silicon pe care le are Chloe, problema se dovedește a fi o tumoare la… prostată. Deci Chloe nu este o ea, ci un transsexual care a devenit femeie. Terifiată că Trapani i-ar putea afla teribilul secret, o roagă pe Grace să nu-i spună mafiotului, altfel le-ar omorî pe amândouă. Se pare că Trapani îi știa secretul de mult timp, însă dragostea s-a dovedit mai puternică.
După cum știm, în episodul anterior a apărut la orizont Luke, fiul lui Constantine. Așa cum bănuiam deja, Luke vine la Constantine pentru că a intrat într-o belea și are probleme serioase cu un cartel mafiot din Miami, numit Nogales. Constantine a renunțat să facă parte din viața fiului său tocmai pentru a-l ține cât mai departe de lumea drogurilor, a banilor, a mafiei. Altfel spus, s-a sacrificat pentru ca fiul său să aibă măcar șansa de a avea o viață normală. Luke apare din senin, neavând nici cea mai mică intenție să încerce măcar să-și cunoască tatăl, să-i acorde o șansă, dar atunci când a dat de probleme aleargă repede la tăticul, având pretenția ca acesta să-i rezolve problemele. Nu sunt fan Constantine, însă m-a enervat atitudinea lui Luke.
Constantine îl roagă pe Al Trapani să discute cu cei din Nogales pentru a negocia o sumă care să acopere toată datoria lui Luke. Deși pare că Trapani își dă tot interesul pentru a-i rezolva problema, acesta nici măcar nu i-a contactat pe cei din Nogales, creând astfel o situație încurcată și periculoasă, dar care, mai ales, aduce cu sine multă vărsare de sânge. După ce Constantine îl omoară pe ucigașul care îl urmărea pe Luke, este convins că totul s-a terminat cu bine. Nogales își trimite oamenii care pătrund în patiseria lui Constantine, măcelărindu-i oamenii. Sub tortură, Stavos le spune unde îl pot găsi pe Constantine – la Grace acasă. Deh… nu toți sunt la fel de rezistenți la tortură (doar dacă ar fi Stalone sau Chuck Norris).
Se pare că Tino are multe secrete și cel puțin unul din ele o privește pe Grace. Luke vrea s-o cunoască pe Grace, ceea ce mă face să cred că între cei doi există o legătură de rudenie, poate că sunt chiar frați. După ce Constantine rezolvă problema cu Nogales (sau cel puțin asta crede) se duce la Grace acasă, încercând s-o convingă pe Danielle să-i spună acesteia secretul. Nu află însă ce secret căci mafioții Nogales îi ciuruiesc cu gloanțe, atât pe Constantine, cât și pe Danielle. Aș vrea să cred că cel puțin Danielle nu a murit, căci ar fi nedrept și dureros. Sfârșitul episodului anunță un sfârșit de serial destul de sângeros și sper că suficient de bun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu