Se afișează postările cu eticheta Once Upon a Time. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Once Upon a Time. Afișați toate postările

vineri, 15 februarie 2013

Once Upon a Time – 2×13 “Tiny”


Once upon a time…
…and they lived happily ever after.
De multa vreme nu ne-am mai vazut, ultimele doua recenzii fiind trecute cu vederea iar ABC tinand departe de public noile episoade. Chiar si asa binele invinge intotdeauna raul, in cazul nostru primindu-ne episoadele de la studiouri iar eu scriind recenzia meritata.
Dupa o pauza de cateva saptamani, dupa doua episoade bune, in Storybrooke lucrurile se complica, accidentul lui Belle si aparitia primului strain fiind principalele probleme. Dl.Gold are in sfarsit parte de excursia dorita, iar Cora isi indeplineste visul de a o atrage pe fiica sa de partea raului. Chiar si asa, lucrurile nu stagneaza, aventurile continua  si noi personaje reapar in povestea noastra.
Povestea gigantilor ne-a fost adusa spre ecranizare o data ce Emma si Mary erau pe Taramul Magic alaturi de Aurora si Mulan, avand nevoie de elementele mentionate de Hook pentru a se putea reintoarce in Maine. Pentru prima data in viata ei, Em a cunoscut un urias, iar sufletul sau l-a facut pe acesta sa se reincreada in oameni, dovedindu-i ca nu toti sunt ca cei pe care i-a cunoscut in trecut. Abandonat pentru moment acest fir narativ precum si felul in care Hook a coborat de pe vrej, 2×13 este episodul in care avem ocazia sa il cunoastem mai bine Anton “Tiny”, uriasul cu suflet bun. Marea majoritatea a acestui episod s-a axat pe povestea sa, utilizandu-se aceeasi reteta cu care ne-am obisnuit, flash-back-urile putand sa ne expuna evenimentele din trecut.
Cu o poveste trista si un destin tragic , Tiny ne este prezentat alaturi de fratii sai, Uriasii, singura sa familie, insa el pare mai degraba copilul stigmatizat al familiei, in care cei mari isi bat joc de el, il negajesc, luand in ras pasiunile si dorintele sale, mai ales ideea de a trai alaturi de oameni. Toate aceste lucruri sfarsesc o data cu distrugerea harpei de aur, facandu-l pe Anton sa coboare pe vrejul de fasole in lumea oamenilor pentru a vedea daca teoriile celor ca el sunt adevarate. Nu ar putea fi spusa povestea uriasului, a harpei si a vrejului de fasole fara Jack.
Cum deja ne-am obisnuit ca “Once Upon a Time” sa ne ofere o alta expunere a povestii, de aceasta data, Jack este de fapt o Jacqueline, o tanara domnisoara frumoasa, amanta adevaratului Print James. Cu un regat aflat intr-un impas financiar, povestea Regeului George si a cum a dorit sa isi insoare fiul cu Abigail pentru a-si salva poporul o stim, insa problemele sale existau dinainte ca David sa ii i-a locul fratelui sau. Cu oportunitatea de a se apropia de urias pentru a obtine celebrele si fermecatele boabe de fasole, James il inseala pe Tiny, il face sa creada ca face parte din familia sa, ca sunt prieteni, insa Jack ii spune adevarata drama prin care trece regatul, manipuland pentru a obtine ce isi doresc. Cu o inima de aur si mult prea increzator in oameni, uriasul se ofera sa ii ajute, insa prin comoriile detinute pe taramul sau, nu prin magia boabelor. Vicleni si avizi, James si Jack invadeaza regatul lui Anton, ucigandu-i pe uriasi, manati de dorinta bogatiilor si a puterii. Vazand cum fratii sai sunt ucisi cu bestialitate de otrava sabiilor de cei la care incepuse sa tina si se hotarase sa traiasca alaturi de ei, afla ca destinul sau este unul maret, putand sa readuca gloria neamului sau. Chiar daca a trebuit sa taie vrejul de fasole care ii permitea sa calatoreasca intre lumi, Arlo ii inmaneaza inainte de a muri o bucatica magica pastrata, cu ajutorul careia, o data ce va gasi un pamant fertil, va putea sa o cultive, un nou vrej cu boabe magice luand astfel nastere.
Tradare si dezamgire, acestea sunt cuvintele care il descriu pe adevaratul James, cuvinte total opuse a ceea ce este David. Doi frati gemeni asemanatori ca doua picaturi de apa insa cu coduri morale diferite, si crezuri si mai diferite, David este adevaratul Print Charming, cel care si-a iubit si si-a ajutat poporul la nevoie, a reusit sa ii fure inima Albei-ca-Zapada si sa invinga toate obstacolele ivite. Spre deoasebire de James, care a pradat taramul uriasilor mai rau decat un pirat si a lasat-o pe Jack sa moara ca un caine.
Ajuns in Storybrooke ca parte a planului malefic al Corei, Hook ii ajuta pe Mary si pe David sa il descopere pe Tiny. Tinut intr-o cusca ca un animal, acesta a fost adus la marimi normale cu ajutorul magiei, insa trezirea si eliberare sa produc suficiente pagube materiale in Storybrooke. Inversunat pe Print pentru decimarea familiei sale, pentru dezamagirea si tradarea provocata, ajuns intr-o noua lume, acesta nu crede nimic din ceea ce i se spune, fiind dornic de razbunare. Lucrurile nu stau deloc bine cand Regina ii ofera ciuperca magica de a-i reda dimensiunile adevarate pentru o perioada, timp necesar in care sa poata scapa de David. Inca o data binele invinge raul, istetimea si curajul, dar si bunatatea celor din micul oras al caror povesti au fost stricate, aratandu-i lui Anton ca nu toti oamenii sunt haini. Imprietenindu-se si afland povestea blestemului, indeplinirea profetiei destinului sau pare mai aproape ca niciodata, acesta fiind taramul noului vrej de fasole, viitorul portal prin care toti se pot reintoarce la casele si pe taramul lor. Gasind in sfarsit familia dupa care tanjea, Tiny devine noul pitic, noii sai frati inmanandu-i toporul fermecat, pe care i se imprima numele. Cu un final fericit pentru Anton si o asigurare ca il vom mai vedea in Storybrooke, acest episod ne ofera si cateva momente comice, unul din ele fiind cel in care Leroy ii afla povestea lui David, nemastiind cum sa il strige: James, Charming sau David?
De neexclus, cel putin pentru moment este si Belle, proaspat ramasa fara amintiri si fara vreo identitate, nu reuseste sa inteleaga magia facuta de Gold, mai ales cand toti cei din jur o fac nebuna sau o sedeaza. Cartea lui Jules Verne adusa de Ruby nu face deloc minuni in calmarea sa, cel care reuseste sa ii ofere claritatea asupra a ceea ce s-a intamplat fiind strainul Greg. O amenintare sigura la adresa locuitorilor din Storybrooke, dl.Mendel este un bun mincinos, insa cu siguranta povestea sa nu va lua sfarsit o data cu recuperarea si externarea sa. Ce rau va produce orasului sau care este motivul venirii sale aici, de asemenea ce doreste sa afle, sunt cateva din elementele pe care urmeaza sa le aflam.
In plan secundar a ceea ce se intampla cu Tiny, Gold pleaca insotit de Emma si de Henry in cautarea fiului sau Bae. Incotro ii va duce destinul si daca vor reusi sa il gaseasca cu siguranta vom afla saptamana viitoare, in 2×14 “Manhattan”. Chiar daca episodul urmator este decisiv pentru reunirea maleficului Rumple cu singura persoana pe care a iubit-o dintotdeauna, am putut vedea de aceasta data un Gold speriat, oarecum pe marginea prapastiei din cauza necunoscutului, tensiunea evenimentelor dovedindu-se acaparatoare. Nu a fost ajutat nici de pierderea magiei (temporar sau nu, sau doar in afara Storybrooke-ului) insa cu siguranta acesta nu se simte deloc bine, nefiind de vina doar anxietatea. Cat timp Henry se bucura de deliciile made by Cinnabon, Gold este pus in fata implinirii destinului. Ce ii rezerva viitorul si ce turnura vor lua lucrurile saptamana viitoare ramane sa aflam.
De asemenea, inainte de a incheia, tin sa imi exprim parerea, ca dupa ce am putut observa si interpreta, toate aparitiile Reginei din acest episod au fost mai degraba ale Corei in infatisarea fiicei sale. Cu aceasi postura si gesturi, cu magia la momentul potrivit si cu un plan bine pus la punct, Regina de Inima Rosie a fost mereu la momentul oportun in acest episod. Daca am sau nu dreptate, vom vedea saptamana viitoare cand sper la mai multe secvente cu Regina si mama sa, chiar daca titlul anunta un episod axat pe viata din afara micului oras blestemat.
Previzibil sau nu, 2×14 ne aduce raspunsul la una din intrebarile initiale ale acestui serial, Cine este fiul lui Rumple?. Dupa cum au promis la Comic-Con, se pare ca vom afla raspunsul inainte de jumatatea sezonului, optiunile noastre fiind limitate de faptul ca fiul sau este din afara orasului. De asemenea, scenaristii pot impusca doi iepuri dintr-o lovitura, publicul avand inca o surpriza saptamana viitoare. Pentru mai multe informatii, 2×14 “Manhattan”.
Surprize si surprize, aventura si noi intrigi, am putut observa inca o data ca nu toti cei din Storybrooke doresc sa se reintoarca pe Taramul Magic, Mary Margaret fiind una din acele persoane. Convinsa ca Emma si cu Henry nu ar merge cu ei, decizia sa se va dovedi fiind una grea daca va fi pusa in fata faptului de a-si urma sotul sau fiica. Ce s-ar intampla in acest caz si catre cine s-ar indrepta inima sa?
Pana vom afla toate raspunsurile dorite si povestile vor reusi sa aiba propriul final fericit in care raul sa fie definitiv decimat, ne ramane doar sa asteptam noile episoade si o veste buna din partea celor de la ABC privind o continuare cu un sezon nou sau un sfarsit perfect pentru o lume magica.

marți, 8 ianuarie 2013

Once Upon a Time – 2×10 “The Cricket Game”

Once upon a time…
…and they lived happily ever after.

Episodul trecut, magia a revenit in Storybrooke si nu se putea sa nu existe ceva care sa nu le strice bucuria reintoarcerii celor doua eroine.
In oras toti se bucura de revenirea lui Mary Margaret si a Emmei, motiv pentru care s-au decis sa celebreze acest eveniment cu o masa festiva la Granny’s. Piticii, Ruby, Bunicuta, Archie, Henry, toti prietenii si sfatuitorii lui Charming din Taramul Magic sunt alaturi de conducatorii lor pentru a sarbatori binele din viata lor; printre toti acesti prieteni se poate spune ca este si un intrus, intruchipat de Regina – intrata pe usa din fata, invitata de Emma la cererea lui Henry dupa ce baiatul i-a spus ca incearca sa se schimbe, vorbe intarite de Archie, Regina apare la petrecere cu o tava de lasagna (in semn de pace – inca unul). Dupa rautatea tipica lui Grumpy, cei prezenti se infrupta din bunatatea adusa insa nimeni nu vorbeste cu ea, fiind marginalizata chiar si de fiul sau. Decizand sa plece, oprita totusi de Emma, se ajunge inca o data in punctul in care cele doua mame ale lui Henry poarta o discutie nu tocmai prietenoasa al carei subiect principal fiind binele baiatului.
In acest episod Ruby a fost persoana potrivita la locul potrivit, lucru care ma face sa ma intreb daca nu cumva si acest aspect al crimei perfecte a fost creat tot de Cora; deja stim ca malefica vrajitoare a ancorat in portul Storybrooke cu gandul de a-si recapata fata, sau mai bine zis, singura vrajitoare care a putut sa o infranga, si cum poate mai bine sa isi duca planul la indeplinire daca nu sa ii ia Reginei totul, lasand-o singura si vulnerabila, urmand ca ea sa apara la timpul potrivit, ca o buna mama salvatoare? Pentru acest plan Cora se foloseste de Archie, iar eu pana la ultima secventa nu am inteles de ce scenaristii au ales sa raneasca cel mai inocent personaj, cel care avea intotdeauna zambetul pe buze si oricand dornic de a-i ajuta pe cei din jurul sau.
Pongo o ajuta pe Emma sa ii gaseasca cadavrul lui Archie, iar Ruby este martorul care o plaseaza pe Regina in biroul decedatului la momentul mortii. Interogand-o alaturi de tatal sau, observandu-i reactia la aflarea vestii, Emma NU vrea sa creada ca aceasta este vinovata, considerand ca toti o judeca pe baza Reginei din Taramul Magic. Toate dovezile par sa o acuze, insa ajutorul lui Gold este cel care o face pe Emma sa isi dea seama de cele vazute – nu si de adevar.
Regina renunta la pietate in momentul confruntarii familiei Charming, astfel ca praful zanelor menit sa o imortalizeze nu isi mai face efectul ca in vremurile de odinioara. Recurgand la magie, aceasta nu vede nicio alta scapare decat a fugi. Regina distrusa si Cora mandra de ce a putut sa realizeze urmeaza sa vedem saptamana viitoare planul lui Hook de a se razbuna pe Gold.
Chiar daca cele doua s-au reintors in Storybrooke, episodul nu ne-a lasat fara doza obsinuita de flashback-uri sau aventuri de pe Taramul Fermecat al povestilor. Inca o data am avut parte de o portie dubla de Regina insa nu m-as fi asteptat sa o vad in postura din aceste flashuri – intemnitata si fara magie, ultimul episod al sau dinainte de nunta Albei cu Printul Fermecat. Postura si eleganta sa au reusit sa faca si cele mai urate zdrente de detinuta sa para un adevarat vesmant de regina. Pietate? Vechea imparateasa nu a cunoscut acest cuvant sau macar sa se fi gandit cu adevarat la regretele sale, in schimb, Alba a crezut in ea pana in ultima clipa, a crezut ca poate redeveni femeia pe care a cuunoscut-o cand era mica, cea care a salvat-o pe camp.
“Once Upon a Time” a dovedit inca o data ca nu isi dezamgeste fanii, oferind un prim episod din acest an, nemaipomenit. Personal pot spune ca mi-a placut finalul deoarece ne pregateste pentru multe intamplari, aratandu-se de asemenea ca cei doi villaini nu se dau in laturi de la nimic, indiferent pe cine ranesc in razbunarea lor.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Once Upon a Time – 2×09 “Queen of Hearts”

Once upon a time…
…and they lived happily ever after.
Binele intotdeauna invinge raul. Asta e deviza pe care de mici o invatam si ne este insuflata de povesti; din ele invatam ca exista o pereche pentru fiecare, o iubire adevarata si cum sa ne mentinem sufletul pur…fiecare fata isi doreste sa fie printesa macar pentru o zi, iar fiecare baiat sa fie un print curajos, un adevarat cavaler, un erou pentru familie si persoana iubita. Dupa opt episoade, Emma si cu Mary Margaret merita sa se intoarca acasa langa persoanele iubite, sa invinga raul, sa treaca peste tradarea Aurorei si sa ii tina pe cei doi malefici departe de Storybrooke.

Drumul lung si anevoios se incheie cu o lupta pe viata si pe moarte intre Emma-Hook si Cora-Snow, o lupta in care piratul demonstreaza ca mai are un strop de umanitate si ii salveaza inima Frumoasei Adormite. Cum binele invinge orice obstacol, la fel face si iubirea adevarata, puterea din Emma, sau mai bine zis, puterea nestiuta de care este in stare reusind sa o protejeze pe Snow si sa o opreasca pe Cora suficient timp cat sa poata fugi.
In Storybrooke, Regina si dl.Gold nu le acorda prea mari sanse celor doua eroine, astfel, gandindu-se ca in orice moment prin portal pot aparea cei doi dusmani, se decid, cu greu sa distruga locul magic. Folosindu-se de diamantele gasite de pitici si inseland increderea (cu greu castigata) tuturor, cei doi se duc sa isi indeplineasca misiunea. Afland la timp adevarul si bazandu-se pe instinctul sau, Henry ajunge la timp pentru a-si salva familia dar si sufletul Reginei – chiar si asa am putut afla ca malefica mama nu venea sa isi distruga fiica ci sa o ajute sa se “repuna pe picioare”, revedenind Regina Intunericului. Durerea pricinuita de faptul ca Henry nu a invitat-o la cina este posibil sa o faca pe Regina sa cada prada planurilor mamei sale.
Inalturati si invinsi in lupta pentru portalul magic, Hook si Cora gasesc o solutie de a veni in Storybrooke, ultimele imagini ale episodului aratandu-ne cat sunt de aproape. In urmatorul episod putem afla cat de bine sunt pregatiti de oaspeti cei din micul orasel din Maine. Va rezista Gold carligului lui Hook si Regina veninului Corei? Se va alia binele pentru a-i apara sau ii vor lasa prada intunericului? Charming a fost salvat, Mary s-a reintors, iar Emma a aflat cat este de puternica si cat bine poate face, Rumple nescriindu-i intreg destinul, ci doar prevestindu-i o parte din binele pe are il va face. 2013 anunta noi episoade pline de magie pentru acest serial indragit de intreaga America si nu numai.