Gafe la montaj #363

Pretty Little Liars 3×15. Dupa ce Emily inchide cartea, in urmatorul cadru, aceasta e iar deschisa.
Gafa trimisa de Andreea.

Suits – 2×11 “Blind-sided”

I ain’t touching that!!

Pentru ca destul de recent a fost si postul sexy al anului 2012, in recenzia la episodul asta vreau sa vorbim despre fete. Din doua motive: unul pentru ca nu vreau sa vorbesc despre cum Mike s-a comportat enervant de prostesc si doi, pentru ca in episodul acesta s-a spart conducta de bunaciuni!
Si intr-adevar in episodul asta parca au fost mai mult prezente feminine decat in tot restul sezonului. La un moment dat m-am intrebat daca nu cumva ma uit la Sex and the City. Pana si Louis got some . Si daca tot am amintit de el sa incepem cu blonde:

Dominatoarea

Desi Louis este o nevastuica ( a se citi Weasel ) si deci prin definitie un las, la un moment dat trebuie sa grow a pair. Ce i-au facut Jessica si Harvey episodul asta cu noua lui recruta nu a fost tocmai ortodox si orice alt avocat cu un dram de cojones ar fi iesit pe usa tipand, zbierand si impachetandu-si lucrurile. Toate astea tind sa degenereze in anumite chestii nu tocmai placute, mai ales cand vom vedea impactul celeilalate blonde:

Negustoarea

Nu pot sa zic ca ceea ce a facut doamna procuror e tocmai legal, dar cu siguranta pot sa zic ca nu e ilegal. Astea fiind zise, nici etic nu e. Oricum ar fi, cel putin in faptul ca ales sa nu accepte intelegerea si sa nu zica nimic de consumul de iarba al pustiului a fost lucrul corect de facut. Moral nu vreau sa intru in discutii pentru ca ar trebui sa zic de Mike si de faptul ca a fost complet ipocrit tot episodul, insa legal a fost cu siguranta lucrul corect de facut. Nu existau dovezi ca pustiul ar fi fost sub influenta lor si in acelasi timp nici nu ar fi putut sa zica ca stie despre asta de la avocatul lui. Confidentialitatea avocat-client are pe langa obligatia avocatului de a nu dezvalui informatii si interdictia procurorului de a folosi orice informatie pe care ar primi-o pe aceasta cale. Cu alte cuvinte chiar daca un avocat ar vrea sa dezvaluie anumite informatii considerand ca are o obligatie morala, acest lucru nu poate avea efecte in instanta. Si spre deosebire de neprofesionalismul lui Mike in cazul asta, o avem pe Marie Monroe, sau asa cum isi zice, a machine (sent from the future to kill John Connor ). Si astfel trecem la brunete:

The Machine

Toata treaba cu Mike si faptul ca nu a absolvit Harvard-ul deja incepe sa devina enervanta.Ideal ar fi ca pana la sfarsitul sezonului sa o rezolve. Cel putin Louis cred ca va afla despre chestiunea asta, sezonul asta, chiar probabil de la Maria Monroe. Asta fiindca nu cred ca va sta pasiv la faptul ca el nu poate angaja un Robin (avand in vedere ca se considera Batman) insa Harvey poate angaja o blonda fara un CV la fel de impresionant. Astfel cred ca o vom mai vedea pe Terminator Monroe care sa ii faca probleme lui Mike si in subsidiar lui Harvey. Iar Harvey chiar cand parea ca si-a ales o satena de treaba, e lasat cu buza umflata:

The Step-Milf

Harvey mi se pare ca afost cel mai echilibrat episodul asta. Mereu acolo sa stranga rahatul altora si sa faca astfel incat lucrurile sa fie cat de cat bine. Oarecum ciudata totusi deciza lui de a o angaja pe blonda de la procuratura avand in vedere ca nu era obligat sa faca asta. Cu atat mai mult in conditiile in care o roaga pe Jessica sa ii interzica lui Louis sa angajeze. Ramane de vazut cum vor evolua lucrurile insa nu cred ca intr-un sens bun.

In final nu pot sa zic decat ca a fost episod destul de atipic pentru Suits, axat mult prea mult pe chestii personala aproape telenovelistice. Toata treava cu Mike eu o vad fiind o lectie pentru ca el sa nu mai traga din pipa. Si a fost o lectie care a marcat episodul si l-a lipsit tocmai de partea amuzanta in care se gaseste intotdeauna o rezolvare. Mai mult, ne-am intors din nou la un conflict Mike – Rachel, subiect care a fost deja fumat si care oricum nu este foarte interesant. Oricum ar fi Harvey ramane Harvey, si vom vedea cum o sa il readuca pe Mike pe drumul cel bun.

The Good Wife – 4×11 “Boom De Ya Da” & 4×12 “Je Ne Sais What”

Halatul, cat e halatul?

Prin aceste doua episaode iata ca a revenit si TGW din minivacanta de Craciun si odata cu ea doua personaje consacrate precum si unul nou, care sa ne arate ca intotdeauna e loc de imbunatatire.
In primul rand trebuie sa remarc ca, desi de cele mai multe ori le reuseste sa imbine doua concepte, acela de serial cu avocati si in acelasi timp acela de serial politic, acum, cel putin prin al doilea episod, nu le-a mai iesit asa bine. Prin asta vreau sa zic ca e destul de clar ca e foarte greu sa aloci fiecarui aspect destul timp cat sa nu fie uitat si in acelasi timp sa pui in valoare toate personajele importante. Cary a absentat complet din al doilea episod iar Kalinda a avut aparitii meteorice. Dar sa le luam in ordine.

The Law. In primul caz intalnim o problema actuala si la noi: tragerile de timp. Dar ceea ce la ei se traduce in amanarea unei depozitii de pe o zi pe alta, la noi inseamna de la o luna la alta, astfel incat se ajunge la procese de ani si ani. Recent ni s-a prezentat un proces pe revendicare care a inceput in 1992 si hotararea a ramas definitiva in 2009. Dar, revenind la serial, cazul ni-l readuce in atentie pe Louis “Michael J. Fox” Canning si avem astfel ocazia sa o cunoastem mai bine si pe sotia sa. Oricum ar fi, cazul ne arata la ce se poate recurge pentru a castiga un caz, fie ca inseamna abureli despre un prieten pe moarte, sau amenintarea cu dezvaluirea despre o boala terminala care in esenta este personala. Pot vedea o legatura intre asa-zisul fost coleg de camera pe moarte a lui Canning si situatia directorului bancii, insa intr-un final nu am inteles rostul acelei abureli. Despre cel de-al doilea caz, pot zice ca avem ocazia sa vedem cum exista si altfel de instante, mai mult sau mai putin obiective, impartiale, legale, si cum aceste instante au un statut prorpiu, deseori incorect fata de acuzati. a fost totusi amuzant sa ii vedem pe cei trei judecatori sau ce erau ei, cum intr-un final ajung sa se certe tot pe ego-uri nationale.

Join the Dark Side, we have Michael J. Fox!

The Law Firm. Aici as vrea sa zic cateva cuvinte si despre firma, care se pare de-abia mai supravietuieste si sanse reale de redresare pana la termenul limita nu par sa existe. In acest sens administratorul delegat a.k.a. Nathan Lane isi arata partea intunecata si incearca sa preia controlul complet asupra firmei insa evident, esueaza. Aici trebuie sa mentionez ca a fost urat cum l-au folosit pe Cary impotriva lui Hayden, si ajungem inapoi la intrebarea: what would you do to win? Nu mi-a placut nici faptul ca au lasat in aer ideea de final din primul episod, cum ca Canning a devenit creditorul firmei, in cel de-al doilea episod, ca si cum ar fi fost un lucru insignifiant.

The Politics. In politica se intampla multe, si nu toate bune. Mai ales fata de Eli. Avand in vedere ca este investigat, Eli simte ca incepe sa fie dat la o parte. Mai intai i se aduce un ucenic/inlocuitor in persoana lui George din Grey’s Anatomy (sa speram ca nu il mai calca vreun autobuz), apoi o revedem pe Wendy Scott-Carr ca fiind cea care il investigheaza, pentru ca in final sa nu poata fi capabil nici sa apeleze la Will si Diane sa il apere, acestia fiind si ei investigati. Despre Wendy, eu demult am impresia ca este genul de persoana care zambeste mult in public, iar in pivnita tine filipinezi pe care ii supune la torturi si abuzuri sexuale, but that’s just me. Oricum ar fi e genul de personaj de care nu scapi usor. Apoi o revedem si pe Maddy care pune in discutie anumit chestiuni rasiale, care intr-un final sunt tipic americanesti, si pe care eu unul nu o sa le inteleg pe deplin niciodata. Mi se pare ca prea mult se bate saua pe astfel de probleme dar recunosc ca intr-adevar, cel putin la ei multi manifesta o forma sau alta de rasism. Dar cum lucrurile au o tendinta sa se lege una de alta, Eli are noroc sa o gaseasca pe Elsbeth Tascioni cu toate… excentricitatile sale, dupa cazul cu sportiva, astfel incat va fi probabil destul de amuzant sa ii vedem cum interactioneaza. Despe Elsbeth , desi pare mai nebuna, trebuie sa recunosc ca imi place de ea si de modul cum rezolv cazurile: mai ciudat dar extrem de eficient.

Mai multe probabil ar mai fi de zis, insa astept sa fie adresat efectiv problemele la timpul lor, precum cea cu Kalinda, pe care presupun ca am vazut-o in primele momente ale episodului al doilea, si cum a rezolvat ea efectiv cu sotul ei: daca e la 3 metri sub pamant sau la 3 metri de Quebec. Oricum ar fi astept episodul de maine.

The Mentalist – 5×12 “Little Red Corvette”

Tu-ți vaza mă-tii, Volker! (a.k.a. Lisbon Dezlănțuită)

Hai să încep cu o glumă. Ştiţi ce mănâncă Cho la prânz? Evident, Chorbă.
Am vrut să încălzesc atmosfera fiindcă sunt puţin trist. Cum spune şi Darius, m-au lucrat scenariştii de la The Mentalist. Teoria mea cu Volker = Red John s-a dus pe plută. Era de aşteptat, la cum a decurs episodul 11, deci îmi admit înfrângerea şi recunosc că mi-am greşit teoria.

Lucrez la una nouă, şi mă ajut puţin de informaţiile de aici: whoisredjohn.com. Probabil mulţi dintre voi cunosc deja site-ul, dar uite că eu habar n-aveam de existenţa lui până acum câteva zile, când mi l-a recomandat o prietenă foarte apropiată care urmăreşte şi ea serialul. Am analizat atent multe din teoriile alea, şi pe lângă faptul că cele fondate pe dovezi sunt foarte interesante, cele absurde sunt incredibil de amuzante prin prisma explicaţiilor oferite şi a ceea ce relatează autorii că i-a dus spre concluzia pe care o susţin. Dacă nu reuşiţi să aflaţi cine-i Red John, măcar veţi avea satisfacţia unei porţii bune de râs.
Relativ la episod, a constituit, evident, finalul Trilogiei Volker şi a tot ce a implicat ea. A reprezentat, însă, şi punctul de plecare pentru noi story arc-uri, ca de exemplu problema cu Ardiles şi viitorul lui Lisbon, acum că a început să aplice metoda Jane asupra judecătorilor pentru a fi mai convingătoare.
Volker e un individ malefic, bolnav mintal şi obsedat de ucidere, mai precis de „spectacolul” oferit de aceasta. Este atât de bolnav, încât nu s-ar da în lături de la uciderea unui copil, dacă împrejurările i-o cer. Ar fi putut fi Red John, şi în primul episod din „Trilogie” chiar mi-a dat senzaţia asta, dar până la urmă s-a dovedit că n-avea chiar toate capacităţile şi abilităţile de care a dat dovadă aşa-zisul Arjay (cum îmi plăcea mie să-i zic, în ipoteza că Red John ar fi un hindus nebun ).
Cel mai important aspect din cursul evenimentelor, aspect care a afectat decisiv mentalul lui Volker şi l-a făcut să-şi piardă cumpătul şi să recurgă la tot felul de acţiuni care i-au generat arestarea, a fost schimbul scurt de replici dintre el şi Jane, în birourile CBI. A fost oarecum unilateral, întrucât mai mult Jane a vorbit, dar a reuşit să-l facă pe Volker să se îndoiască şi mai mult de abilităţile lui. Fondul era deja acolo, exista o oarecare temere a lui Volker, pe care Jane a citit-o şi a exploatat-o cum ştia el mai bine. Şi metoda a dat roade.

Lisbon: Hai Jane mai repede, să-l prindem!
Jane: Nu mă cheamă Jean.

A fost diferit de Modus Operandi-ul lui Jane obişnuit, care recurgea la tot felul de înscenări ca să scoată în evidenţă personajul negativ. Jane a realizat că Volker nu poate fi păcălit, dar, ca orice om, trebuia să aibă un punct sensibil (în afară de Nate şi Eliot din Leverage, care n-aveau – cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc). A fost interesant întrucât a reprezentat o metodă de manipulare pe termen lung, mascată extraordinar în spatele unui discurs care părea că vrea doar să impresioneze infractorul (pe Volker).
Dar n-a fost ceva de genul: „Băi, Poliţia Română lucrează şi-o să te prindă foarte repede.” A fost mai degrabă gen „Băi, Poliţia Română ştie că te temi. Poliţia Română aşteaptă să faci o greşeală, după care o să te taxeze.” Şi, evident, contribabilul, în teama lui că va face o greşeală, obsedat fiind să nu facă una, ajunge inevitabil s-o facă, aşa cum bine zice proverbul „De ce ţi-e frică nu scapi.”
Lisbon s-a purtat şi ea diferit de data asta. A şantajat un procuror (asta e Ardilles, nu?) şi a păcălit cu mare stil un judecător (foarte tare faza, absolut genială, bravo Lisbon!). Dacă păcălirea judecătorului s-ar putea să se piardă în vârtejul istoric al evenimentelor, dat fiind că s-a dovedit ulterior că chiar avea dreptate legat de Volker, partea cu Ardilles s-ar putea s-o bântuie o perioadă. Nu ştim exact despre ce e vorba, dar Ardilles e un personaj interesant,despre care, sincer vorbind, nu cunoaştem prea multe. Cazul problematic de care acesta nu vrea să se afle s-ar putea să ofere un nou story-arc, sau chiar să fie legat în vreun fel de cel general, cu Red John. De Volker clar n-are cum să fie legat, fiindcă s-ar fi menţionat.

Te-am prins, nenorocitule! Ia, ia d-aici niște infecție cu plumb!

Volker e arestat, dar nu pierdut. Ar putea să reapară la un moment dat, să evadeze sau să moară în condiţii suspecte în celulă, cu un smiley roşu pe perete. E incert momentan, dar posibilităţile există şi sunt deschise, întrucât personajul nu e mort, şi Lisbon mai are şi ea nevoie din când în când de un Nemesis din ăsta de talia lui Volker.
Sau ar putea să creeze un subplot cu Nemesis-ul lui Cho, un chinez care râde tot timpul şi-l calcă pe nervi. ) Nume de cod: Red Wang (scuzaţi expresia).
În altă ordine de idei, finalul, deşi brusc, a fost foarte bine construit din punct de vedere al scenei, cu Jane aducând copilul acasă şi mama lui bucurându-se că-l revede în viaţă şi sănătos.
Aştept cu interes episodul următor, care din câte am văzut pe tv.com ar veni pe 27 (adică 28 la noi). Se profilează nişte săptămâni interesante, cu Spartacus revenind cu ultimul sezon. Abia aştept!

The Mentalist – 5×11 “Days of Wine & Roses”

Bătaie! Săriți! La mine pariurile!

Episodul ăsta e al doilea din ceea ce eu am decis să numesc „Trilogia Volker”, în ideea că acest arc-plot cu Volker poate fi văzut ca un întreg format din trei părţi.

Cazul episodului n-a avut de-a face cu Volker, ci cu o crimă strâns legată de absenţa unui medalion care aparţinea familiei victimei. A fost un caz generic, nespectaculos, care a avut ca aspect interesant doar prezenţa actriţei Mary Lynn Rajskub, a.k.a. Chloe O’Brien din serialul 24.
Actriţa asta are un tipar din care aparent îi e foarte greu să iasă – dacă nu imposibil – pentru că în toate rolurile în care am văzut-o, m-am simţit ca şi cum aş vedea o Chloe O’Brien cu alt nume. Probabil de-asta nici n-a avut prea mult succes dincolo de serialul care a făcut-o, mai mult sau mai puţin, celebră.
Din fericire, nu personajul ei înfăptuise crima, deci putem măcar să ne consolăm cu faptul că actorul cu faţă cunoscută n-a fost făptaşul, cum se procedează uneori prin proceduralele de pe piaţă, ceea ce a generat impredictibilitate, deci nu ştiam la ce să ne aşteptăm.
Însă şi mai interesant a fost subplotul cu Lisbon, şi încercările ei nereuşite de a-l scoate în evidenţă pe Volker ca potenţial suspect. Tot rolul episodului a fost să denote această imposibilitate de a-l atinge pe el ca individ, mai ales în contextul în care Jane nu era implicat în treaba asta, şi doar Lisbon singură se lupta cu toate.
Una la mână, l-a făcut pe Volker să semene cu un Red John al lui Lisbon, să devină Red John-ul ei personal, pentru că în final ajunsese s-o obsedeze atât de tare încât te puteai aştepta ca el să ajungă un al doilea Red John al serialului, de data asta plecând de la premisa că individul e cunoscut, dar nu există dovezi incriminatoare. La momentul ăsta chiar credeam că Volker va avea viaţă lungă şi le va pune beţe-n roate mult timp celor din CBI.

Ce bun e ceaiul după un așa meci!

Plus că modul în care au evoluat evenimentele a dat de înţeles că Lisbon era pregătită să facă orice ca să-l prindă pe individ cu măţa-n sac. Practic, episodul de faţă a constituit un fel de drum iniţiatic al lui Lisbon, care-a transformat-o în echivalentul feminin al lui Patrick Jane, sau dacă nu, într-o formă de ucenic spiritual al acestuia.
Pentru că decizia ei de a-i cere ajutorul, şi mai apoi de a-l şi accepta şi folosi aşa cum i se sugerase, a scos în evidenţă disperarea ei şi dorinţa de a-l prinde pe Volker, un foarte mare pericol pentru societate, cu atât mai mult cu cât avea atâta putere şi era aproape intangibil (la momentul respectiv, părea intangibil de-a dreptul).
Despre cum a folosit Lisbon ajutorul şi sfaturile lui Jane, vedem în recenzia de la episodul 12.

Gafe la montaj #364

Gafa trimisa de calinsiatat.

Grey’s Anatomy – 9×11 “The End is the Beginning is the End”

Suntem gratulaţi cu un episod, din nou foarte bun, foarte distractiv, care-i pune pe toţi în ipostaze neobişnuite, stranii şi neaşteptate în cadrul unei zile obişnuite, care o găseşte pe Cristina într-o vervă deosebită, cu intonaţii rap: Mo’ money, mo’ problem şi dând lecţii de viaţă cu un fursec – cookie pe post de wand (baghetă)

Owen porneşte nebunia, confundând-o pe Jo cu Cristina în bucătăria vechii reşedinţe Grey, ce văzuse deja mai multe năzdrăvănii decât casa familiei Adams. Dar pe seriosul Hunt cu mâinile pe sânii prospăturii de Jo, asta chiar prevesteşte o zi memorabilă.

Dotată din plin cu simţul umorului, Cristina se ţine cu mâinile de burtă, stricându-se de atâta râs de bietul ei soţ, jenat la culme de păţanie. Acum, că au scăpat de hăţurile instituţiei căsătoriei, relaţia cu exul e mult mai armonioasă, la fel ca înainte de vows, pe vremea când totul era wow! (adică minunat, fără nici o referire la World of Warcraft): sexul cu un bărbat care ţi-a fost soţ e mult mai distraciv decât atunci când eram căsătoriţi (having sex with a man who used to be your husband is way more fun than when he is your husband.)

Încercând să mai repare din gafă pe culuarele spitalului, stângaciul Owen se fâstâceşte şi mai tare şi are nevoie de the force, puterea magiei Cristinei, care-l ademeneşte într-un pat cu gestul cu care Obi Wan Kenobi îi aburea pe soldaţii imperiali.

Unii din cei ce se trezesc cu milioanele căzute din cer (ca avionul) joacă golf, sportul snobilor. Derek joacă ping-pong, ca Forrest Gump. Nu-l prea înţeleg de ce este încă supărat foc pe Hunt, pe care îl consideră vinovat, la fel ca şi conţopiştii cu procesul. Dacă ar fi să mai căutăm cu tot dinadinsul vinovaţi de situaţia despăgubirilor, ar trebui s-o învinovăţim şi pe Arizona, al treilea attending, din cauza căreia nu plăteşte asiguratorul, ci spitalul. Oricum, toată povestea cu despăgubirile e aiurea şi e cazul să se termine. Şi să înceapă noul urcuş pentru noul sezon, dacă va mai fi un nou sezon. Dacă nu, ar fi o încheiere rezonabilă deşi amară, prin închiderea spitalului, cu doctorii principali rămaşi fără griji financiare. Orice sfârşit ar avea GA şi oricând va surveni, tot ne va lăsa un gust amar şi o lacrimă în ochi şi suflet.

Ping-pongul a scos la iveală latura competitivă şi orgolioasă a lui Derek de dinainte de accident, dar şi a lui Shane – felicitări pentru comportament şi victorie. În plus, a prilejuit printre chibiţi, noi paşi în prietenia dintre Alex şi Jo (you’re like my brother), care ar constitui o dezvoltare interesantă şi neaşteptată. Să vedem cum va reacţiona Jo la următoarea cucerire a lui Alex, sau dacă, nu cumva, noua situaţie, ca propitar de căsoi îi va domoli înclinaţia spre aventuri şi îl va maturiza, în sfârşit.

Chiar şi pacienţii, care de obicei sunt trăsniţi, acum au avut o aiureală aparte: sexagenarii accidentaţi de un pole dance. O aniversare cu sexy flexy şi cu vajazzling pe când el se aştepta la un cadou mai normal, un banal iPad Nici Bailey n-a scăpat de ciudăţenii în luna de miere; sex pe plajă, cu “fursecul” plin de nisip şi înţepături de insecte prin alte locuri ascunse şi sensibile (îmi place grozav interacţiunea dintre Callie şi Miranda). Şi băbuţa horny ţinând prelegeri pentru puritanele Miranda şi April (Jesus isn’t a fan of the vajazzle). Poate că episodul ar fi trebuit numit “pilda fursecului”. Ca şi cum n-ar fi de ajuns, mai dăm şi de colecţia de ciudăţenii scoase de Richard din pacienţi în întreaga sa carieră.
Multe aspecte din viaţa noastră, cum e şi această colecţie simbolică, pot fi privite în moduri diferite. Pentru Richard, Hall of Fame erau trofee, dovezi de victorii asupra bolilor, dar au devenit acum tot atâtea motive de regret, de neîmplinire în căsnicie. La fel, a merge înainte poate fi sau înspăimântător (pentru April), sau benefic (ca în cazul celor doi Hunt).

După cum spuneam la început, Cristina a fost într-adevăr excepţională în acest episod. De obicei, era regina ciudăţeniilor, dar acum, când toţi au fost ciudaţi, ea a devenit cumva o maestră a normalului, plină de înţelegere, umor şi mai ales de înţelepciunea pe care o găseam la Richard sau la serioasa Mer. Un punct de referinţă într-o lume cu fundul în sus, ca în recentul şi excepţionalul Upside Down, o lume în care banii chiar n-aduc fericire, cu câştigători de milioane stânjeniţi de acel purcoi de bănet cu care nu ştiu ce să facă, o lume în care Alex se împrieteneşte cu cea mai hot stagiară, cu care locuieşte sub acelaşi acoperiş, o lume cu sexagenare rotindu-se pe stripper poles cu vaginul ornat cu pietricele – U get the point. Deşi Cristina ştie că Mer e însărcinată, în loc să se supere pe ea că n-a considerat-o suficient de apropiată ca să-i spună şi ei (aşa cum ar fi făcut orice prietenă în lumea noastră “normală”), o înţelege şi o scuză chiar şi faţă de Derek: îmi va spune când acest lucru o va bucura – She’ll tell me when she’s ready to be happy about it. Iată o atitudine extraordinară, care m-a dat gata. Să-i urmăm exemplul, acceptându-i total pe cei dragi, dacă îi iubim cu adevărat, cu toate ciudăţeniile lor şi mai ales respectându-le libertatea prin renunţarea la orice aşteptări (“dacă ţine la mine, atunci ar trebui să…”, “nu a făcut asta, înseamnă că nu mă iubeşte, sau nu mă respectă îndeajuns”). Apoi, cu ranchiuna lui Shepherd, tot Cristina ia problema în mâini (odată cu paleta de ping-pong, pe care o apucă ca o expertă) şi îl convinge pe Derek, cu calm şi cu argumente raţionale, să-l ierte pe Hunt: Şi el a fost şef şi ar trebui să ştie câte hârţoage a semnat cu ochii închişi. Am câştigat, acum putem merge mai departe (We won, we get to move on).

Surprinzătoare şi interesantă a fost şi lecţia lui Frankenstein (Lurch, dacă tot veni vorba de familia Adams), de fapt lecţia lui Mark, venită post-mortem prin băiatul diform şi superba sa iubită, chiar pentru Avery: Eşti băiat mare, dezvoltă-ţi propria tehnică (I had to come up with my own moves). No presure.

De fapt, acesta a fost înţelesul întregului episod, acela de a merge mai departe, oricât de ciudate lucruri ne aşteaptă în cale. Viaţa trebuie să meargă mai departe. Poate părea ciudat, sau trist sau greşit, dar poate fi şi incitant. Life (the show) must go on. It feels weird, and sad and wrong, but it also feels exciting. Aşa a făcut Bestia împreună cu Frumoasa, aşa a făcut Derek cu Hunt, Mer cu Lexie, Cristina cu Owen, Richard cu Adele, Miranda cu Ben, Avery cu Sloan, Callie cu Mark, Jackson cu April, Shane cu Derek, Alex cu Jo, timida cu dictatoarea de maică-sa.

Doar April n-a trecut mai departe, a rămas înţepenită, aşa că suferă din ignoranţă şi prea multă închistare la care nu vrea să renunţe. Ar fi fost atât de simplu să aibă o relaţie normală cu Jackson, care o şi ceruse în căsătorie ! E un trist exemplu pentru cei ce refuză să avanseze în viaţă, pentru cei ce se cramponează de o iubire, o poziţie, o situaţie călduţă, iar mesajul e întotdeauna acelaşi: suferinţa ca feedback, penalizare automată şi îndemn de a merge înainte. Iar cina cea de taină a lui Callie tocmai asta a vrut să sărbătorească cu toastul ei, că în necunoscutul ce ne aşteaptă, în vâltorile mersului înainte, apar şi unele aspecte pozitive pe care le observăm mai greu: Arizona în picioare 5 ore, Derek folosindu-şi intens încheietura beteagă încă vreo 8 ore, Cristina sexting cu proaspătul ex. Victorii neobservate, dar totuşi victorii. Cu toţii ne străduim, ceea ce constituie un progres. Lui Mark i-ar fi plăcut asta. (We are all trying, which is progress. Mark would have liked that.) Sunt recunoscător lui Callie că a punctat toate acestea într-o scenă emoţionanta, care a făcut-o şi pe Mer fericită să facă anunţul că-i însărcinată, confirmând răbdarea Cristinei.

Shameless US – 3×01 “El Gran Cañon”

Nu trageti! Sunt eu, Frank Gallagher!

Un nou sezon din Shameless este mereu un motiv de bucurie. E greu de explicat de ce gasesc interesante “dezastrele frumoase” ale familiei Gallagher. Acese personaje sunt puse constant la incercare, dar ele se descurca, in ciuda sortii si a asteptarilor.
Urmarind formula vechilor sezoane Shameless face un scurt salt in timp, spre un alt anotimp de data asta(primavara spre vara). Pe aceeasi formula urmatorul sezon va face probabil parte din colectia toamna-iarna.
Imi place ca fiecare sezon nou incepe cu o scurta recapitulare a celui precedent, ca sa-si mai aduca aminte si telespectatorii cu goluri de memorie in ce patanii s-au bagat Gallagherii data trecuta. Vorbind de goluri de memorie, Frank se pare ca sufera de asa ceva, neputand sa-si aduca aminte de ce este in Mexic, sau ce a facut intre Craciun si Paste. Incercarile lui de a iesi din patria fasolii si a reintra pe taramul oamenilor liberi sunt amuzante pentru ca fiecare esueaza lamentabil pana ce apare posibilitatea de a actiona drept caraus de droguri. Se pare ca Frank e cel mai incapator caraus din istorie, reusind sa inghesuie nu mai putin de 18(+1) pachete de cocaina pe putul de evacuare. Banuiesc ca asa ceva e imposibil si cred ca probabil oricine ar incerca asa ceva ar muri. Dar Frank nu e oricine, el este El Grand Canon. Restul e cancan.

Laser, frate!

In Chicago, Fiona pierde o slujba de rahat(la propriu), iar Steve/Jimmy a devenit un fel de housewife, avand grija de intreg clanul. Trecutul il prinde insa din urma, trezindu-se ca interlopii brazilieni il cauta cu tot respectul la poarta. Foarte sadic s-a dovedit a fi socrul lui Jimmy, omorandu-l pe iubitul Stefaniei, pentru ca apoi sa-l taie in bucati. Imi pare rau pentru saracul Jimmy ca a intrat in situatia asta, dar sunt curios sa vad cum o sa iasa din rahat. Pentru ca sigur va incerca.
Lip, geniul familiei, nu rateaza nici o ocazie sa intre in belele. Desi nu ar vrea sa recunoasca asta, Lip a mostenit cateva trasaturi proaste de la tatal sau. Nu aveam nici cea mai mica idee de ce ar fura el un laser de la universitate si a fost foarte greu sa-mi dau seama. Nu a furat laserul pentru a castiga concursul ala de battlebots, ci a facut-o pentru ca poate. Sau mai degraba pentru ca nu crede ca l-ar putea obtine astfel. Datorita mediului in care a crescut, Lip nu are incredere suficienta in oameni, crede ca toti vor sa-l pacaleasca sau sa profite de inteligenta lui. De aia nu vrea sa se duca la facultate, invocand scuza ca familia nu s-ar descurca fara el.
Din toata familia Gallagher doar Debbie pare sa resimta lipsa lui Frank. In ciuda cumulului sau de defecte, Frank e tatal lui Debbie, iar ea il iubeste neconditionat, inchinandu-i un altar la care se roaga in fiecare seara pentru binele lui. Celelalte personaje par sa fie imune la sarmul lui, pentru ca au fost dezamagite de atatea ori de Frank. Interesanta a fost scena cinei in care Frank a fost bagat in seama doar pentru o secunda de fiecare membru al familiei, pentru ca apoi fiecare sa se intoarca la treburile lui. Privirea lui Frank emana in acelasi timp nostalgie, furie si bucurie.

Frank contempland la ce a fost inainte: oul sau gaina?

Sheila si Jody nu au avut un aport important la episod, dar banuiesc ca situatia se va shimba pe parcursul sezonului. V si Kev au fost poate la fel de neinsemnati, dar au oferit niste momente amuzante cu ideea lor de punere in scena a unor momente istorice pentru a face bani din videochat. Trebuie sa aiba si viitorul lor copil un fond pentru colegiu, nu-i asa?
Pot sa zic ca episodul asta i-a apartinut lui Frank. Nu-mi place de el, dar situatiile pe care le creeaza si modul in care trece prin viata sunt de-a dreptul incredibile. Si extrem de dureroase. Si hilare! Asa ca jos palaria pentru William Macy!
Din ce am vazut se anunta un sezon interesant si cred ca ma voi distra scriind recenziile la Shameless. Sper sa o faceti si voi.

The Vampire Diaries – 4×10 “After School Special”

Saptamana aceasta in Vampire Diaries: Inca un episod, inca o baie de sange.

Sunt foarte curioasa care poate fi justificarea morala pentru comiterea de macel dupa macel pentru restaurarea umanitatii Elenei?
Dar sa o luam pe rand.
Vampire Diaries nu mai este un serial despre aia buni versus aia rai. Cel putin sezonul acesta, polaritatea bine/rau a disparut de-a dreptul. Indiferent cine este personajul tau preferat, they are probably an asshole. Daca nu este un dobitoc malefic, atunci probabil ca este o victima.
Este atat de greu sa mai tii cu cineva in sezonul acesta din Vampire Diaries. They are all assholes, cu exceptia lui Tyler. Apropo de Tyler…

As vrea din tot sufletul sa tin cu Tyler dar este asa o victima in momentul de fata. Intr-o lume perfecta, sezonul s-ar termina cu Tyler si cu April punand la cale propria razbunare profetica for all the shit that has been done to them.
Povestea aceasta cu leacul pentru vampirism a scos la iveala tot ce este mai rau in Vampire Diaries dupa parerea mea, pentru ca discutiile melodramatice despre “pe cine iubeste Elena” erau si asa destul de enervante. Dar acum, avand in vedere ca pe fundal murders are being comitted, au devenit cu atat mai redundante si obscene. Elena este o fufa si o enervanta si o isterica si o nehotarata si in general un personaj enervant si ar fi OK cu mine sa fie asa. Nu aveam nicio problema cu ea in sezoanele trecute cand lumea se plangea. Dar sezonul acesta, people are fucking dying. De dragul ei… Si nu merita. Si mai mult stam sa discutam despre sentimente, decat despre faptul ca Jeremy este transformat in criminal.
Jumatate de episod a fost o discutie lunga pusa la cale de Rebekah pentru a-i face pe Elena si pe Stefan sa sufere. Adevarul are uneori menirea aceasta, sa-ti provoace durere. Am putut sa inteleg motivatia Rebekai de a dori sa se razbune pentru tradarea lui Stefan, pe de alta parte… imi este asa de greu sa accept ca o fiinta de 1000 si ceva de ani ca ea ar putea sa se intereseze de asemenea detalii meschine.
Elena chiar nu merita sa moara atatia oameni pentru ea. Nu vreau sa sun ca o placa stricata. Daca este vreun slogan care poate defini acest sezon este acesta: “She ain’t fucking worth it”. Mai ales in conditiile in care vad ca nici ea nu-si doreste atat de mult sa redevina om. Dar in ciuda frustrarii inerente acestei povesti, Damon si Stefan isi calca pe principii si pe farama aia de suflet pe care o mai au si se aliaza cu the originals… nevermind the fact, ca toti Originalii sunt niste dobitoci tradatori (cu exceptia POATE a lui Elijah, desi nici el nu are cel mai bun track record). Cineva incearca intotdeauna sa manipuleze pe altcineva prin urmare ma socheaza lipsa de
Doamne, cat de dor imi este de Elijah.
Shane este unul dintre personajele negative mai interesante sa zicem, macar pentru ca reuseste cu brio sa ii manevreze pe toti pentru a-si atinge scopurile. Klaus si restul bad guys sunt mai directi in abordarea lor: “Fa asta sau te omor sau omor persoana x la care tii”. Dar Shane fiind doar un amarat de om cu ceva creier stie ca acele metode nu sunt la indemana sa. Da, daca stau sa ma gandesc, imi place de Shane si de manipularile sale. A nu se intelege ca tin cu el.
Kol macar a aratat putina initiativa si l-a ucis pe Shane, devenind mai mult decat varianta evil a lui Elijah. Kol este si singurul care pana acum s-a gandit la ce se intampla dupa ce se gaseste leacul. Toata lumea este obsedata de leacul ma-sii, dar desi Damon stie ca Shane are vreun motiv ascuns, nu pare sa-l intereseze foarte mult. Kol a zis o chestie de bun simt: “Daca vine dobitocul de Silas, o sa fie naspa rau”.
Si ca orice personaj care arata ceva bun-simt in serialul asta, cred ca pana la urma Kol va fi originalul sacrificat, daca se adevereste teoria mea ca Jeremy va trebui sa ucida un original pentru a-si completa tatuajul.
Caroline, Zach, Jeremy… pana si Bonnie, au fost redusi la nivelul de plot devices in acest episod. Nu exista decat pentru a face lucrul “X” care este nevoie pentru miscarea “Y”. Tyler iar a avut de suferit, pentru ca… why the fuck not?
Sfarsitul episodului este unul dintre cele mai iritante. Klaus inca o data demonstreaza ca he’s the true bad guy, Damon pare sa fie de acord cu dezumanizarea sa si a lui Jeremy, iar Elena este total rupta de ce se intampla in jurul ei, de grozaviile pe care altii le fac in numele sau. Acum ar fi nevoie de putin compelling din partea unui original, ca Stefan si Damon sa fie sinceri in privinta la cat de asshole sunt de fapt, pentru ca daca Elena ar stii, sper din tot sufletul ca ar fugi mancand pamantul de amandoi.
Si ca sa fie clar ca stiu ca mi s-a mai reprosat asta o data. Eu nu am o problema cu Elena pentru ca a trecut de la Stefan la Damon. Eu nu cred ca este o boarfa proasta pentru ca a facut sex cu Damon. Poate sa faca sex cu cine vrea ea, sa-i treaca pe lista pe Klaus, Elijah si eventual si pe Zach ca sa mai primeasca si el un os acolo. Motivul pentru care eu cred ca Elena este o boarfa proasta este ca ea s-a culcat cu Damon si se asteapta ca Stefan to be okey with it. Ea nu admite ca faptele sale au o consecinte foarte naspa pentru cei din jurul sau. Ea spune pe sleau ca atunci cand se uita la Stefan vede o “jucarie stricata”, da? Atunci cand ei doi trebuie sa fuga de Tyler transformat, Elena se opreste in mijlocul situatiei periculoase si ii zice lui Stefan ca “trebuie sa vorbeasca”. Ai innebunit fetito, chiar trebuie sa vorbiti despre o chestie destul de clara atunci cand sunteit in pericol de moarte? Si apoi face o mutra de victima suprema cand Stefan zice ca ar prefera sa scape de amintirile cu ea pentru ca dorm prea mult.
BINEINTELES, you dumb fucking bitch, l-ai ranit, asta se intampla cand esti naspa.
Admite ca ai gresit fata de Stefan, resemneaza-te cu faptul asta si du-te si pune-ti-o cu Damon si as fi oki cu asta. Tot nu mi s-ar parea corect sa moara oameni pentru tine, dar macar nu te-as mai injura.

Nikita – 3×07 “Intersection”

Alex: It’s awkward. I’m on a date with my best friend’s boyfriend, and her voice is in my head.

Si cand credeam ca “Nikita” nu ne mai poate surprinde…

Cu ce sa incep, cu visul de inceput, luptele, uciderea lui Anne (ma rugam sa o traga de cerceii din buze ca sa o doara), dezactivarea cipului ucigas sau cu finalul total neasteptat?
Daca “Supernatural” si-a castigat de-a lungul timpului prin calitatea sa titlul de SF-ului postului, “Nikita” cu siguranta este cel mai bun serial de actiune al CW-ului (nefiind chiar singurul, din spate venind si “Beauty and the Beast”, procedural, romanta si putin SF).
Prima parte a acestui sezon s-a terminat intr-o nota pozitiva privind activitatea Diviziei v3.0, adaugand pe lista buna doi agenti ‘rogue’, Owen si Cyrus, insa destul de urat pentru Sonya, Birkhoff, Sean, Ryan si Alex; Sonyei i-a fost reactivat cipul exploziv, Amanda amenintand-o cu moartea in caz ca nu primeste informatii noi la fiecare 2 ore; dupa episoade de cautarea a cartitei din Divizie, no.#1 nerd-Birkhoff afla de misiunea iubitei sale dar totdata si de faptul ca mai exista cineva in interior care o supravegheaza, cipul neputand fi scos fara ca tradatorul sa vada; deja de Alex stim ca durere de umar i-a “reactivat” dependenta de narcotice, efectele fiind observate de Michael; cat despre Ryan ce se poate spune…dupa 4-5 episoade le-a spus prietenilor sai ca oricand presedintele ii poate extermina, ingropandu-i de vii. Scenaristii au reusit sa nu devina obositori prin misiunile de vanatoare ale agentilor care nu au revenit la Divizie dupa moartea lui Percy, condimentandu-le cu razbunarea Amandei si revenirea amnezicului Owen.
Amanda traind ca Nikita din primul sezon, ascunzandu-se din casa in casa si ruinand misiunile agentiei pe baza informatiilor primite de la omul din interior, toate aceste elemente par a le uni si mai mult pe cele doua, insa sfarsitul episodului ne arata adevarata prioritate a Nikitei.
Revenire plina de actiune si suspans (personal nu am vazut niciun material promotional, astfel ca tot timpul m-am intrebat ce va urma), episodul debuteaza cu un cosmar de-al lui Birkhoff in care Nikita este prinsa intr-o capcana de-a Amandei si ucisa de aghiotantul Anne. Motivul pentru care s-a intamplat acest lucru, se datoreaza faptului ca nu a avut suficienta incredere in prietenii si colegii sai de a le spune de situatia Sonyei. Trezindu-se si dandu-si seama ca oricad misiunile pot lua aceasta turnura o urmareste pe Nikita pentru a-i spune intreg adevarul, pe un teren neutru, unde nu pot fi ascultati si spionati. De aici si pana a le spune celorlalti si a incepe o supraveghere ca la carte asupra tuturor IT-istilor din Divizie, nu este cale lunga, munca de echipa micsorand cercul cartitei #2 la patru persoane.
In paralel cu vanarea tradatorului, episodul se mai concentreaza si pe aparitia unui agent proscris, un agent misterios numit “Watchman”; nimeni nu il cunoaste, nu l-a vazut sau a luat contact cu el, acesta raportand direct Amandei sau lui Percy. Acum, Watchman este angajat de roscata razbunatoare pentru a-si supraveghea “obiectul muncii”, Nikita, Michael si Alex; de zile intregi, acestia se simt urmariti insa nimeni nu i-a atacat ajungand la impresia ca totul este psihologic datorat presiunii amenintarilor Amandei si a faptului ca Nikita a aflat ca toti prietenii sai sunt insemnati, ea fiind ultima pe lista neagra.
Punand la cale planul perfect pentru Amanda si obligandu-i oarecum pe Alex si pe Michael sa aiba o relatie pentru a fi supravegheati de Watchman si angajatoarea sa sa fie multumita, mergand la prima intalnire, cat timp Nikita il cauta prin club pe fotograful misterios, cei doi discuta de un nou program de dezintoxicare pentru Alex. Lucrurile merg conform planului, Watchman este capturat, iar Amanda este localizata; cu acestea bine puse la punct, Birkhoff ii strange pe cei patru suspecti dandu-le o noua sarcina care sa dureze peste patru ore, timp in care poate sa ii dezactiveze cipul Sonyei.

Fara hopuri deznodamantul nu ar fi atat de apreciat, astfel ca Alex nu ramane pe bara fara sa lupte, ea fiind cea care doboara tradatorul in timp ce Birkhoff este ocupat cu “simpla” procedura.
Urmarind-o pe Amanda si neputand actiona cat timp Sonya nu este in siguranta, toata misiunea se tranforma intr-o urmarire de proportii pe o autostrada populata, Anne dovedindu-si aptitudinile de mercenara, nemaiascultand ordinele sefei sale; o grenada sub masina celor doi agenti ai Diviziei se tranforma intr-o explozie urata in care Michael este prins neputand sa iasa in totalitate, Nikita nedorind si neconcepand sa il lase sa moara ia o decizie grea pentru amandoi.
In timp ce Mike se zbate pentru a se salva, Nikita are lupta mult asteptata cu Anne, din care blonda piercing-uita nu iese deloc bine fiind ucisa cu propriul cutit, iar Amanda este lasata in viata, surprinsa de faptul ca in loc sa o urmareasca, fosta sa eleva si actualul motiv al razbunarii se duce sa isi saleze logodnicul.

Ce se va intampla mai departe, ce miscare va mai face Amanda in sahul razbunarii si cum se va tranforma Michael, ramane sa aflam incepand cu episodul viitor, 3×08 “Aftermath”.