sâmbătă, 19 ianuarie 2013

The Carrie Diaries – 1×01 “Pilot”

Inainte de Samantha, Charlotte, Miranda, Stanford si Mr.Big, au fost Jill “The Mouse”, Maggie, Walt si Sebastian…inainte de rubrica saptamanala din New York Observer au fost jurnalele…inainte de Carrie Bardshaw din Manhattan, a fost tanara Carrie din Connecticut, adolescenta plina de intrebari despre viata, dragoste, prietenie si…sex.

Spin-off al controversatei si premiatei serii “Sex and the City”, CW ofera fanilor la inceput de 2013 un nou serial teen, bazat pe adolescenta, prima iubire si viata de familie a tinerei Carrie Bradshaw, cea care cativa ani mai tarziu va lua cu asalt Manhattan-ul. Daca visul unui serial specific anilor ’80 bazat pe adolescenta lui Lily van der Woodsen (Gossip Girl) nu a prins suficient de mult la public, echipa de productie s-a reprofilat pe viata protagonistei din “Sex and the City”, al carei pilot a primit acordul criticilor.
Cum se intampla de cele mai multe ori la serialele teen, primul episod scartaie fanii fiind dezamagiti, asteparile lor nefiind implinite. Pilotul din “The Carrie Diaries” nu a fost pe placul tuturor insa personal am simtit ca serialul va avea ceva de oferit pe parcurs, astfel ca merita cel putin o sansa din partea mea.
“Be who you want to become”…acesta este motto-ul oferit publicului de cei de la CW, astfel ca inntreg episodul ne evidentiaza dorinta lui Carrie pentru viata tumultoasa din New York. Totul incepe cu acelasi vis repetat al tinerei Bradshaw, vis ce o plaseaza pe strazile Mahattan-ului…totul este frumos pana cand suna alarma si se trezeste in acelasi pat din Connecticut, la aceeasi viata monotona de provincie, in primul an de liceu si cu aceeasi durere in suflet cauzata de pierderea mamei sale. Ramasa cu sora mai mica, Doritt si cu tatal sau, Carrie trebuie sa infrunte pentru prima data vorbele rautacioase ale colegilor sau falsa compatimire. O data cu pierderea mamei sale nimic nu a mai fost la fel in ultimele trei luni; tatal sau nu a putut trece peste aceasta suferinta neputand accepta adevarul, iar Doritt afiliandu-se unui grup ciudat de prieteni, intrand astfel in perioada sa de rebeliune tipic adolescentina. Oricat ar incerca Carrie sa fie de matura si sa aiba grija de sora sa, ea este totusi la randul sau o adolescenta, cu probleme, vise si asteptari.
Prima zi de liceu ii aduce multe surprize tinerei Bradshaw astfel ca, pe langa confesiunile despre sex ale prietenelor sale, baiatul rebel si pierdut, Sebastian Kydd inscris la liceul lor, tatal sau paseste inca o data pe coridoarele scolii aducand de aceasta data cea mai buna veste pentru fiica sa; sfatuit de consilierul scolii, Tom ii ofera fiicei sale un internship la o prestigioasa firma de avocatura din…Manhattan. Visul lui Carrie pare a se indeplini, ea putand sa petreaca o zi pe saptamana in minunatul, rebelul si enigmaticul New York, locul care atrage cu un magnetism nemaiintalnit.
Cu un outfit clasic, bussines dar original prin micul accesoriu old&new, Carries este pregatita sa ia cu asalt orasul viselor sale in prima zi de lucru; accidente se intampla la orice la pas astfel ca evenimentul nefericit de ruperea dresului, o scoate in pauza de masa afara din biroul lui Betty cea Urata, “aruncand-o” in unul din cele mai mari magazine de moda de pe Broadway, locul unde orice om poate capata o noua identitate prin vestimentatie. De altfel, “Century 21” este si locul unde o intalneste pe Larissa, editor de moda la ‘Interview’ magazine, cea care ii deschide portile catre un Manhattan dorit si visat de ea, unde pudismul si conformismul nu isi au locul, glamour-ul fiind singurul cuvant rostit. Daca prietenele sale au avut prima experienta sexuala, Carrie a avut prima experienta de neuitat cu orasul sau iubit, acesta nedezamagind-o nicio clipa.
Amintirea primei nopti si a primei petreceri din New York nu va disparea cu usurinta, insa pana data viitoare, Carrie isi continua viata de liceean in Connecticut, alaturi de prietenii sai si problemele acestora, de entuziasmul oferit de posibilitatea unei relatii cu Sebastian, de rautatea si falsitatea grupului de “mean girls” condus de fashionista Donna, de familia sa care accepta in sfarsit ca trebuie sa isi continue viata fara mama si sotie.
Singurul lucru care mai ramane a fi spus, este “Bine ati venit in anii ’80!”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu