Sons of Anarchy – 5×13 “J’ai Obtenu Cette (final de sezon)”

SoA se reconfirma una dintre cele mai bune drame in circulatie – iar in 2012 sta doar in spatele lui Breaking bad (chiar daca a avut juma de sezon), in ceea ce ma priveste – si pentru ca dupa 5 sezoane linia narativa ramane la fel de compacta (un pic shakesperiana, un pic tragedie greaca) ducandu-ne spre un final mai negru decat imi pot inchipui. Metamorfoza lui Jax, sau mai bine zis iesirea la suprafata a adevaratului Eu, a fost creionata si pusa in practica de Sutter intr-o maniera extrem de credibila, chiar daca Jax nu este un personaj usor de scris. Cel mai bun exemplu este momentul in care am crezut cu adevarat ca pentru Tig socotelile s-au incheiat si va sfarsi de mana lui Pope – ar fi fost pedeapsa pentru ca a cauzat indirect moartea lui Opie. Si n-ar fi fost deloc out of character, cum nu a fost nici ceea ce a urmat. Nu este usor sa scrii personaje care se pasesc pe o punte atat de ingusta, care isi pun o masca peste o alta, sau isi scot una ca sa iti arate ca ceea ce vezi nu este adevarata fata. Nu e usor, dar lui Sutter ii reuseste. Asa cum nu este usor sa stapanesti umbrele Raului, sa te joci cu ele, sa le lasi sa intre peste tot si sa corupa suflete, dar in acelasi timp sa nu uiti sa-ti mangai personajele, chiar si cele mai blestemate dintre ele oferindu-le putina lumina si alinare. Poate ca asta inseamna drama.
Jax si-a luat in stapanire noua masca, una care de fapt i se lipise pe fata, si nu una a unui barbat matur ci a unui batran. Acum un an obiectivul printisorului era simplu, de a lasa totul in urma si sa-si refaca viata cu Tara undeva departe. Dar a aparut dezvaluirea Gemmei privind moartea lui JT, tinand-ul ca o gheara insangerata in Charming si tot mai aproape de destinul sau. Si acum, cand razbunarea asupra lui Clay s-a implinit, cand Tara a realizat ce inseamna sa fi o ol’ lady (sa fie puternica cand el nu poate fi), acum cand Jax poate sa lase totul in urma, nu o face. Poti sa i-o citesti in ochi cand Tara ii spune ca acceptat job-ul din Oregon, pentru ca ultimul sau gand este sa plece, sa lase in spate scaunul de presedinte din biserica, sa abandoneze promitatoarele afaceri cu August Marks si Jacob Hale, sa lase… puterea.
Maybe I am not so different – ii spune Jax lui Bobby, vorbind de sine si de Clay. Sa minti, sa ucizi, sa manipulezi, sa te prefaci, erau lucruri in care Clay excela, dar succesorul sau nu pare sa fie departe de a-si depasi maestrul. Clay vroia bani, putere, Gemma. Jax vroia sa readuca clubul la origini, sa iasa din violenta viata care o ducea in ultimul timp, vroia sa inchida conturile. Acum e deja prea tarziu.
Tabloul – vroiam sa spun scena, dar e prea putin – cu arestarea lui Clay este splendid. Te astepti sa fie un singur personaj principal, Clay cel infrant de planul fiului vitreg, tradat de sotie si fiul adoptiv (Juice) si condamnat la moarte de August. Dar nu. Gemma, Juice, seriful Roosevelt, fiecare in parte sunt magnetici prin prezenta lor. Theo Rossi ii confera lui Juice o fragilitate perfecta datorita unei tesaturi intre disperare si vinovatie, acum cand este nevoit sa-si tradeze tatal, tocmai el care a trebuit sa-si renege tatal biologic cu mult timp in urma. Rockmond Dunbar, seriful, in ultimele episoade a fost ceea ce trebuia sa fie: un om stins, mort pe dinauntru, imbatranit cu cel putin 20 de ani dupa moartea sotiei si a copilului nenascut, cu o voce schimbata, parca dincolo de mormant.
Poate ca Jax are ultimul cuvant in acest episod, dar eu tind sa cred ca Gemma este cea care ii ia fata. Pentru ca reuseste sa isi atinga obiectivele: sa scape de Clay trimitand-ul in inchisoare, sa o inlocuiasca pe Tara (pe care tot ea, suspectez eu, o trimite la parnaie) alaturi de Jax. Imaginea finala cu Gemma punand mana, de fapt acea gheara insangerata, pe umarul lui Jax, se suprapune cu vechea imagine cu Tara si Jax, care la randul ei se suprapunea pozei cu Gemma si JT. I’m here, baby – triumful lui Oedip.
Un ultim cuvant despre cel care reincarneaza esenta tragediei, Otto, martirul clubului. Intr-o scena violenta, Otto (Kurt Sutter) isi reteaza limba cu dintii in fata anchetatorului pentru a-si sublinia intr-un mod elocvent intentia de a nu depuna marturie – chiar daca mai exista si varianta scrisa, spune Gigi Contra din mine. Dupa ce a ramas aproape orb, acum se mutileaza si ramane mut. Sa fie oare iesirea, metaforica, din scena pentru Otto, care nu mai vrea sa fie responsabil pentru destinul altora?
Ar mai fi multe de spus, nu numai despre ultimul episod, dar si despre acest sezon. Un sezon 5 care are ritmul unei lente coborari catre Infern, o lenta moarte a iluziilor personajului principal, un sezon extrem de violent, pe alocuri chiar intolerabil (moartea lui Opie, moartea paznicului de la inchisoare, uciderea infirmierei, mutilarea lui Otto, etc), chiar daca violenta nu este gratuita, pentru ca in SoA violenta este personajul principal si necesar.