Sherlock – 2×03 “The Reichenbach Fall” (final de sezon)

JM: It’s going to start very soon. The fall. But don’t be scared. Falling’s just like flying, except there’s a more permanent destination.
Sherlock Holmes si John Watson devin eroi in ochii publicului dupa ce rezolva o serie de cazuri importante, dar James Moriarty are alte planuri in privinta eroilor nostri si decide ca e momentul sa rezolve problema finala: o confruntare remarcabila cu Sherlock, din care doar unul dintre ei poate supravietui.
Wait, what? De ce a fugit Watson la terapie si plange ca prietenul sau a murit? Asta da inceput de episod!
Supranumit eroul Reichenbach dupa recuperarea celebrului tablou, Sherlock, impreuna cu Watson, rezolva o serie de cazuri ce le aduc o atentie sporita din partea presei si mici cadouri drept multumire. Evident ca Sherlock nu e niciodata multumit de cadouri si uraste cu intensitate palaria aia. John il atentioneaza ca presa e schimbatoare si imediat se poate intoarce impotriva lor, asa ca ar trebui sa stea retras o vreme. De parca e posibil asa ceva!

No rush!

Dar Moriarty se intoarce si are alte planuri. Aflat la Turnul Londrei, acesta reuseste sa coordoneze trei lovituri impresionante: jefuirea bijuteriilor coroanei, deschiderea seifului din Banca Angliei si eliberarea prizonierilor din inchisoarea Pentonville. Sau nu? Doar ii asteapta foarte calm pe politisti, lafaindu-se in mantia regala si dotat cu bijuteriile coroanei.
Inainte de inceperea procesului, Sherlock, martorul principal, isi face noi prieteni asa cum stie el. Asaltat de Kitty Riley, o jurnalista mult prea insistenta, acesta ii da o lectie in timp ce o analizeaza, concluzionand scurt: ma dezgusti. Stim deja ca Sherlock nu prea a auzit de bunele maniere si ca tipa probabil ca merita asta, dar a fost mult prea dur. E exemplul perfect de persoana care se crede invincibila si va ajunge sa regrete. Vom vedea…
Evident ca Sherlock nu se poate abtine nici pe durata procesului si-i scoate pe toti din sarite. Descrierea pe care i-o face lui Moriarty a fost perfecta. Chiar e un geniu criminal, ce-si tese planurile precum un paianjen. Oh, dle judecator, mare greseala sa-l provoci pe Holmes. Cum a spus “oh, really”, l-a si luat pe John durerea de cap, banuia ce urma. In ciuda faptului ca Moriarty nu prezinta nicio aparare si a dovezilor coplesitoare, acesta e gasit nevinovat. Iar Sherlock stie ce urmeaza, asa ca se pregateste de vizita. Si, in stil pur englezesc, pregateste ceai si biscuiti.
Confruntarea verbala dintre cei doi e remarcabila. Si e doar inceputul, un preludiu a ce urmeaza. De ce si-a inscenat Moriary acele furturi? Pentru ca era cea mai simpla si mai eficienta metoda de a-si face reclama. Deja avea metoda informatica de a-si asigura accesul oriunde, iar procesul a starnit interesul cumparatorilor. Dar a fost deranjat de insistenta lui Sherlock de a-l opri la fiecare pas, asa ca decide ca e momentul sa puna capat acestei sarade, spunandu-i ca acesta ii datoreaza o cadere. La propriu sau metaforic, se va asigura ca o va obtine.

Hostage. Yes! That works!

Dupa doua luni, se pare ca planul lui Moriarty incepe sa prinda contur. John se intalneste cu Mycroft, care-l avertizeaza ca pe strada lor tocmai s-au mutat patru asasini profesionisti si ca urmeaza un articol plin despre dezvaluiri despre trecutul lui Sherlock, articol ce sustine ca e un un impostor. Cum banuiam, nu trebuia s-o respinga atat de badaram pe Kitty. Dar cine e sursa misterioasa, Richard Brook?
John gaseste un plic cu firmituri de turta dulce (apropo la poveste) si sunt chemati la un caz, rapirea unor copii. Ca in povestile fratilor Grimm, cei doi sunt rapiti si ademeniti cu dulciuri otravite, dar Sherlock reuseste sa-i gaseasca la timp. A fost aproape incredibil cum i-a gasit dupa o simpla amprenta de picior, normal ca lumea incepea sa-si puna intrebari, mai ales ca fetita rapita a tipat cand l-a vazut. Si acelasi lucru l-a suspectat si el, ca sfarsitul este aproape. Mi-a parut rau pentru Molly in timpul discutiei lor de la morga. Se pare ca ea a fost singura care-l vede cu adevarat si ii ofera ajutor, chiar daca ea nu conteaza pentru el si stie acest lucru.
Orice poveste are nevoie de un raufacator, iar Moriarty e hotarat sa-l transforme pe Sherlock intr-unul. In timp ce Moriarty isi spunea povestea in taxi, Donovan si Anderson il convingeau pe Lestrade ca poate ceva nu e in regula si ca Sherlock i-a rapit pe copii pentru a fi laudat ulterior. Si se pare ca Donovan a reusit, pentru ca Lestrade vine sa-l invite la sectie. Dna Hudson isi aminteste d eun plic primit mai devreme, plic ce continuea un om ars facut din turta dulce, semnul ca Moriarty si-a tinut promisiunea facuta la prima lor intalnire. Dupa discutia avuta cu seful sau, Lestrade nu are de ales si trebuie sa-l aresteze pe Sherlock, dar John il insoteste dupa ce-l pocneste pe seful politiei. Alegand varianta intuita de Moriarty, cei doi evadeaza din arest si afla de la unul dintre ucigasii mutati in Baker Street ca Moriarty a lasat in apartamentul lor codul utilizat in jafuri.

Articolul cu dezvaluirile de senzatie urmeaza sa fie publicat, asa ca cei doi ii fac o vizita lui Riley, unde-i il gasesc pe Richard Brook, sursa ei, care e chiar Moriarty. Sa fie doar o inscenare din partea lui Sherlock, iar Brook e doar un actoras angajat sa joace raufacatorul suprem? Va putea fi crezuta aceasta minciunea ambalata atat de frumos in mici adevaruri? Daca a fost un moment in care sa-l credem pe Brook, toate indoielile au fost risipite cand isi schimba expresiile faciale atunci cand doar Sherlock il vedea.
Dar cum se va termina caderea in dizgratie a eroului nostru? Asa cum bine intuieste, totul se termina prin moartea sa, iar Sherlock apeleaza la Molly pentru ajutor. Intre timp John isi da seama ca Brook/Moriarty putea afla detaliile doar de la cineva apropiat lui Sherlock, iar acel cineva era Mycroft. John intuieste bine. Cel mai probabil, Mycroft il avertiza voalat ca a facut o greseala cand i-a spus despre articol. Data viitoare, mai bine sa vorbeasca detaliat!
Si in timp ce John si Sherlock stateau la spitalul St Bartholomew, iar John a avut si timp sa traga un pui de somn, eu ma intrebam cum de nu i-a gasit politia acolo. Dar sa trecem peste “politia habar n-are pe ce lume e”, caci John primeste un telefon si alearga acasa, stiind ca dna Hudson e impuscata. Calmul cu care Sherlock primeste vestea imi da impresia ca lucrurile nu stau chiar asa, dar jocul incepe: Moriarty deja il astepta pe acoperisul spitalului, asa cum a fost invitat.
Si isi exprima dezamagirea: Sherlock e doar un om obisnuit ce nu i-a putut face fata, iar acum, ramas fara un adversar demn, se plictiseste. Sherlock ii spune ca a descoperit codul, dar totul a fost o inselatorie: codul nu exista! Din nou, Moriarty este extrem de dezamagit de adversarul sau si e prima data cand il vedem pe Sherlock atat de descumpanit si de neajutorat. Moriarty ii da inca un imbold sa termine jocul si sa sara de pe acoperis: trei ucigasi, pusi sa-i ucida prietenii. Iar acestia poti fi opriti doar daca il vad sarind. E de ajuns o mica scapare din partea lui Moriarty pentru ca Sherlock sa-si dea seama ca ucigasii pot fi opriti la timp, dovedindu-i ca nu este un simplu om obisnuit. Si Moriarty realizeaza asta si-l lasa intr-o situatie fara iesire. Pentru a rezolva “problema finala”, el alege sa se sinucida, nelasandu-i alta optiune lui Sherlock decat sa se sinucida la randul sau si, astfel, sa confirme informatiile aparute in presa.
Off you pop. Go on. John isi da seama ca a fost pacalit cand vede ca dna Hudson nu a patit nimic si alearga inapoi la spital, unde-l gaseste pe Sherlock pe marginea acoperisului. Acesta il suna pentru a-si lua ramas bun si a recunoaste ca e un impostor, doar nimeni nu poate fi atat de priceput si de intuitiv. Sub privirile inmarmurite ale lui John, Sherlock sare si auzim si cum face poc la contactul cu trotuarul. OMG! Nu se poate! Vazand ca a murit, asasinii isi strang jucariile si toata lumea e in siguranta.

Ce ar mai fi de spus dupa un asemenea final socant? Doar ca John se smulge inimile din piept cu discursul tinut la mormantul prietenului sau si le calca in picioare? Naiba sa-i ia de ninja, acum si-au gasit sa taie ceapa pe langa mine! Daca dna Hudson e suparata pe Sherlock pentru ca o scotea din minti cu tot ce facea (dar e o suparare buna), John ii reaminteste ca intotdeauna l-a crezut, ii multumeste ca l-a scos din depresia in care era dupa intoarcerea in razboi si il roaga sa faca un ultim miracol: sa nu fie mort. Ugh, right in the feels! Si rugamintea lui a functionat, pentru ca il vedem pe Sherlock in cimitir (nu, nu e fantoma, zombie sau vampir!), privindu-l pe John cum pleaca.
Dar, dar… cum s-a intamplat asta?! Mi-e greu sa concluzionez episodul asta, si in special confruntarea finala dintre Sherlock si Moriarty. Au fost cele mai bune 10 minute de televiziune pe care le-am vazut vreodata. Ar fi cazul sa se arunce cu premii spre Andrew Scott, a fost… n-am cuvinte sa descriu. Si cum scriu cu o mare intarziere acest articol, pot trisa si spune ca deja a castigat un BAFTA pentru rol. Pacat ca doar atat! De fapt, toti trei au fost exceptionali. E printre singurele episoade pe care le urmaresc cu mare placere si a zecea oara, chiar daca stiu deja ce urmeaza sa se intample. As mai adauga ca episodul a urmarit destul de mult povestea din “The Final Problem”, nuvela lui Conan Doyle din care s-a inspirat.
Si din nou trisez putin. Intre timp, au aparut diverse interviuri cu scenaristii, in care acestia au declarat ca toate indiciile de care aveam nevoie pentru a rezolva misterul sinuciderii au fost prezentate deja in episod. Si sa va prezint teoria mea. Ce, credeati ca scapati? Sherlock chiar a sarit de pe acoperis, dar a aterizat peste sacii cu gunoi din camionul care obstructiona vederea locului impactului intr-un mod foarte convenabil, iar Molly l-a ajutat cumva in toata treaba asta. Inca nu mi-e clar cum, dar nu cred ca a inlocuit trupul lui Sherlock cu alt cavadru, pentru ca ii vedem fata si chiar era el. Biciclistul care da peste John sigur a facut asta la sugestia lui Sherlock. Dar cum si-a oprit pulsul, doar vedem ca cineva i-l ia? Cu mingea cu care se juca in laborator, pusa langa artera. Si ce am observat eu (pentru ca sunt obsedata!), dupa cum puteti vedea aici, eu zic ca nasturele ala nu e ceea ce pare, ci e camera video prin care erau supravegheati in apartament, deci el a inregistrat toata discutia cu Moriarty si se poate dezvinovati. De ce spun asta? Pentru ca, daca ar fi un nasture, e pus complet aiurea, nu are ce cauta aproape de interiorul hainei. Stiu, nu sunt normala Si din categoria “nu sunt normala”, la a n-a vizionare, l-am vazut in generic, pe stilul blink&miss, pe Sherlock pe cladire. Dammit, deci stiam ce se intampla inca din premiera sezonului 2 si nu ne-am dat seama!
O veste aparent buna e ca, dupa multe amanari, in sfarsit s-a anuntat ca filmarile vor incepe in luna martie, iar data cea mai probabil de difuzare al sezonul 3 va fi undeva in toamna. E si asta ceva… decat deloc!
Au fost atat de multe replici memorabile, incat mi-e greu sa aleg doar cateva. Dar cum deja am scris un intreg roman, imi calc pe inima si aleg doar cateva. Din pacate, replicile amuzante le voi “taia la montaj”, sa nu ma intind prea mult…
Sherlock: We met twice, five minutes in total. I pulled a gun. He tried to blow me up. I felt we had a special something.
JM: I can open any door anywhere with a few tiny lines of computer code. No such thing as a private bank account now. No such thing as secrecy. I own secrecy. Nuclear codes, I could blow up NATO in alphabetical order. In a world of locked rooms, the man with the key is king. And honey, you should see me in a crown.
Si pun pariu ca la aceasta secventa, Sherlock i-a dat ceasca invers doar pentru a-l enerva pe Moriarty, doar acesta ii luase fotoliul preferat.
SH: You can break any bank. What do you care about the highest bidder?
JM: I don’t. I just like to watch them all competing. “Daddy loves me the best!” Aren’t ordinary people adorable?
SH: Moriarty’s smart. He planted that doubt in her head. That tittle nagging sensation you got to have to be strong to resist. You can’t kill an idea, can you? Not once it’s made a home. There.
JM: Genius detective proved to be a fraud. I read it in the paper, so it must be true. I love newspapers. Fairy tales.
SH: I am you. Prepared to do anything. Prepared to burn. Prepared to do what ordinary people won’t do. You want me to shake hands with you in Hell? I shall not disappoint you.
JM: Nah, you talk big. Nah, you’re ordinary. You’re ordinary, you’re on the side of the angels.
SH: Oh, I may be on the side of the angels, but don’t think for one second that I am one of them.
JW: You told me once… that you weren’t a hero. There were times I didn’t even think you were human. But let me tell you this… You were the best man and the most human human being that I’ve ever known and no one will ever convince me that you told me a lie, okay? I was so alone, and I owe you so much. Oh, please, there’s just one more thing, right? One more thing. One more miracle, Sherlock, for me. Don’t be… dead.