Sons of Anarchy – 5×12 “Darthy”

Un episod epocal. Pur si simplu. Epic. Punct. E sfarsitul unei ere, pentru club, pentru membrii si pentru toti cei care fac parte din aceasta familie. Fetele membrilor atunci cand se acopera culorile lui Clay ar merita un screencap fiecare, atat de impresionante sunt. Dar puterea vizuala din acea scena deriva din privirile lor, pentru ca vechiul sef isi merita soarta; o tristete infinita care nu poate lasa spatiu nici macar unei picaturi de mila.
Clay a cules ceea ce a semanat, chiar daca cu mari si nemeritate discounturi. Privirea sa amesteca consecintele destinului pe care si l-a ales cu o oarecare usurare pentru ca stie ca mai traieste doar printr-o minune. Ramane sa traiasca cu constiinta unei vieti care se incheie umilitor – clubul care a fost viata sa n-a fost nici putere, nici politica, just money – Doamna cu Coasa acoperita cu cerneala si nu stearsa cu durere, o pata de nesters, si nu doar metaforic vorbind. Ma numaram printre cei care il vedeau pe Clay mort, poate intr-un impuls de a-si recastiga o parte din prestigiu, dar trebuie sa recunosc ca varianta aleasa de Sutter este de o frumusete inspaimantatoare.
Gemma a ales, cel putin asa se pare. Si nu este Nero. Dar mai avem un episod, final chiar, unde Kurt Sutter are obiceiul sa scoata iepuri din joben.
Tara a ales si ea. Sau mai degraba soarta si-a facut partie. Pregatirile pentru plecarea sa – moarte sau inchisoare – sunt lugubre dar de o luciditate cu esenta de suicid. Pentru ca secventa in care Lee Toric jubileaza langa un pat acoperit de arme si pilule imi cam da fiori.
Se pare ca si Jax a ales. De vreo 5 sezoane a ales sa-si schimbe viata, iar faptul ca nu reuseste s-o faca incepe sa fie ca o gluma amara, nesarata. Dialogul cu Nero il socheaza, mai ales cand afla ca Nero putea sa iasa din circuit de multa vreme si sa-si cumpere ferma visata. Dar, cal batran in buiestru… sau You can’t stay in uniform and not play the game – Nero. Hispanicul ramane cel mai aproape de figura paterna de care are nevoie Jax. Unul ca John Teller nu se mai poate, cu Clay am vazut unde s-a ajuns, Bobby nu poate – Bobby vrea doar sa apere valorile clubului, chiar daca inseamna sa-l sape putin chiar pe Jax prin veto-ul cu care salveaza viata lui Clay. De Pope nici nu mai vorbim, este mai degraba un sef expert si experienta care l-a luat sub aripioara ca sa-i arate cum joaca sah oameni mari. Aceasi litanie cum ca totul se va rezolva ajunge sa devina ca o mantra repetata zeci de ori. Astupa o gaura, rezolva o problema, apar alte zece. Si apoi se trezeste ca baga o seringa de heroina in bratul fostei neveste doar pentru a-si proteja, intr-un mod absurd, familia.
Si inca o data, la naiba! A fost un super episod, ca un mecanism care merge perfect, datorita rotitelor – muzica, scene, dialoguri – unse pe fiecare milimetru.
N-am prea inteles titlul. Umbla vorba pe net ca ar fi o referire la cararea intunecata pe care a apucat-o Jax, un fel Anakin care devine Darth Vader. Vedeti voi daca e asa.
In rest, dragii mei, enjoy!