Saptamana aceasta in The Walking Dead: Inca o operatiune de salvare si Andrea tine un discurs aproape la fel de smecher precum cel din Independence Day.
Stiti voi. Ala cu “We will live on… we will survive… Today is our independence day!”. Da, am avut un serios sentiment de deja vu cand Andrea tinea discursuri oamenilor din Woodbury. Mi s-a parut atat de infantila faza, este una dintre scenele cele mai infantile din cate a avut The Walking Dead vreodata. Nu stiu daca incercau sa o faca pe Andreea sa para mai sympathetic si cu calitati de lider, dar la mine a avut efectul opus.
Eu nu m-as linisti daca cineva mi-ar vorbi cu platitudini de genul acela. Ba mai rau cred ca m-as supara.
“Femeie, stau zombii sa ne manance si tu tii discursuri? REALLY!?”
Dar m-am grabit cam mult. Walking Dead s-a intors, everybody! Aplauze pentru Walking Dead care, cu exceptia unor mici scapari pe ici pe colo, este aceasi gaura neagra care ne absoarbe zambetele si buna dispozitie si ne da inapoi doar deprimare si tragedie. And that’s why we love it. Walking Dead nu pierde din aburii primei jumatati de sezon pentru ca si in acest episod se intampla niste chestiuni foarte emotionale si exista un accent mai mic pus pe groaza si pe gore.
Guvernatorul o fi periculos si o avea oameni pregatiti dar din nou sunt luati prin surprindere prin tactici foarte simple. Probabil ca nu se asteptau ca cei care i-au atacat prima data sa se intoarca foarte repede. Pe scurt, salvarea fratilor Dixon a fost la fel de grabita si incropita pe genunchi precum salvarea lui Glenn si Maggie. Nu m-a deranjat foarte mult pentru ca am putut sa trecem direct la the good stuff.
Reuniunea propriu-zisa a fratilor Dixon care s-a desfasurat exact cum ma asteptam. Drept vorbind, plecarea lui Daryl cu frati-su era singura cale pentru el sa fie si loveable si badass in acelasi timp. NU avea cum sa faca altceva, indiferent cat de mult ii iubea el pe acei oameni. Iar daca exista posibilitatea ca frati-su sa se prefaca pentru a-i castiga increderea (la ordinele Guvernatorului) ma bucur ca nu va ajuge Merle la inchisoare. Sau macar ca Daryl nu va fi cel care-l duce acolo (out of sheer stupidity).
Mi-a placut si faptul ca Merle pur si simplu nu se putea abtine sa fie un dobitoc nesimtit, desi ar fi trebuit sa fie on his best behaviour pentru a incerca, poate, sa le castige increderea vechilor sai prieteni. Nu, Merle este Daryl cu mai putin bun-simt. La urma urmei, tipul a supravietuit unui iad, singur. Si cu o mana lipsa. If he wants to be an asshole, si-a cam castigat dreptul.
Nu mi-a venit sa cred cat de mult am ajuns sa-l apreciez pe Hershel, un personaj pe care in sezonul 2 nu l-am avut mai deloc la inima. Este o gura de aer proaspat de sanatate mentala in acest haos al nebuniei. Este sanatos la cap si este si un om bun si mi-au placut toate interactiunile sale. He really is like Santa Claus!
Un alt aspect pozitiv al episodului pentru mine este ca tot grupul pare sa fie constient de legatura speciala dintre Daryl si Carol. Rick a stiut ca ea va fi cea care va suferi cel mai mult de pe urma plecarii lui Daryl, pe locul doi clasandu-se chiar Rick.
Imi pare rau ca a trebuit sa aflam atat de repede ca cel putin jumatate din noul grup de supravietuitori condus de Tyreese sunt niste dobitoci care probabil la un moment dat ori vor ucide pe cineva, ori vor fi ucisi. Prima impresie poate sa dauneze foarte mult. Nu-i voi mai vedea pe fraierii aceia ca pe altceva decat ca pe un risc, niste catei turbati care trebuie eutanasiati inainte sa muste pe cineva.
Si este pacat, pentru ca poate nu trebuiau sa-si dea in vileag apucaturile atat de repede. Pe de alta parte, asta demonstreaza cat de mult m-am atasat de acest grup de personaje fictive. Daca este cineva sau ceva care-i ameninta, instantaneu I hate their guts, indiferent cat de “rezonabile” ar putea sa fie motivele lor.
Rick cel din serial este mult mai dezechilibrat (in acest punct al povestii) decat Rick cel din benzile desenate. Rick cel din serial este fucked-up rau de tot, dupa cum ne-a demonstrat finalul acestui episod. In benzine desenate (cel putin cat am citit eu din ele), Rick flirteaza cu Nebunia pe ici pe colo dar niciodata nu si-o trag cu adevarat. Pe de alta parte, iata ca Lori reuseste si dincolo de mormant sa fie a complete and utter bitch si sa strice serialul doar prin prezenta ei. 
Finalul episodului nu a facut decat sa distruga si mai mult coeziunea grupului care si asa sufera sub povara propriei deprimari. Glenn e deprimat, Maggie e deprimata, Carol e deprimata, Rick e deprimat, pana si Guvernatorul este deprimat… singura care se simte bine este Lil Asskicker.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu